China informatii
China informatii
Admin Sam Iun 11, 2011 1:16 am
Istorie
Istoria Chinei, după cronicile antice, începe cu 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi 2500 î. e. n. în ariile rîulul Huang He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unui sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte civilizaţia chineză.
Dinastiile antice
După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobîndească mîncare, să ţeasă şi să construiască case.
Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (hieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie.
Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin, cu numele Zhou. Zhou, care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang, a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală" (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 800 de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina „mandatul cerului”, care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.
După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobîndească mîncare, să ţeasă şi să construiască case.
Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (hieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie.
Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin, cu numele Zhou. Zhou, care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang, a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală" (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 800 de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina „mandatul cerului”, care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.
China în perioada modernă
China republicană
Republica Populară Chineză
Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după ce a cîştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză, care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.
Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe război dacă acesta îşi declară independenţa.
În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpînire portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat să păstreze economia de piaţă din aceste zone, conform sistemului "o ţară, două sisteme".
Politica internă
Politică externă
Republica Populară Chineză menţine relaţii diplomatice cu aproape toate statele lumii. În 1971 RPC a devenit unicul reprezentant cu denumirea "China" în Naţiunile Unite şi unul din cei 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Politica "unui stat chinez" a dus la legături diplomatice numai cu ţările care recunosc dreptul Chinei asupra insulei Taiwan. China a jucat un rol important în crearea zonelor de comerţ liber şi stabilirea unor tratate de securitate cu vecinii săi din regiunea pacifică. China este membru fondator a EAS ( East Asia Summit), la care participă India, Australia şi Noua Zelandă, şi a Organizaţiei de Cooperare Shanghai cu Federaţia Rusă şi republicile asiatice din fosta URSS. Politica externă a Chinei se bazează pe conceptul "convieţuirii paşnice", deşi de-a lungul istoriei moderne au fost inregistrate conflicte cu state străine (e.g. bombardarea Ambasadei RPC în Belgrad şi incidentul cu avioanele SUA ce spionau teritoriul Chinei în 2001). Relaţiile cu Japonia au fost încordate din 1945, după ce Japonia a refuzat să accepte responsabilitatea pentru atrocităţile din timpul Războiului Mondial. Disputele teritoriale interne au dus la Războiul Sino-Indian în 1962, conflictul Sino-Sovietic din 1969, şi Războiul Sino-Vietnamez din 1979. Urmînd o politică de diplomaţie rezervată, China încearcă să combine o creştere economică stabilă cu participarea activă în diverse organizaţii regionale şi mondiale.
Provincii şi regiuni
Republica Populară Chineză este compusă din 22 de provincii. Pe lîngă aceste provincii, există 5 regiuni autonome, fiecare desemnată pentru anumite grupuri minoritare, 4 municipii (regiuni municipale), şi două regiuni autonome cu statut special, care se bucură de o autonomie mai extinsă. Cele sus numite sînt referita ca "China continentală", denumire ce include Hong Kong şi Macau.
Provincii （省） • Ānhuī (安徽) • Fújiàn (福建) • Gānsù (甘肃) • Guǎngdōng (广东) • Guìzhōu (贵州) • Hǎinán (海南) • Héběi (河北) • Hēilóngjiāng (黑龙江) • Hénán (河南) • Húběi (湖北) • Húnán (湖南) • Jiāngsū (江苏) • Jiāngxī (江西) • Jílín (吉林) • Liáoníng (辽宁) • Qīnghǎi (青海) • Shaanxi (Shǎnxī) (陕西) • Shāndōng (山东) • Shānxī (山西) • Sìchuān (四川) • (Táiwān) (台湾)[28] • Yúnnán (云南) • Zhèjiāng (浙江)
Regiuni autonome（自治区） • Guǎngxī (广西壮族自治区) • Mongolia Internă (Nèi Měnggǔ) (内蒙古自治区) • Níngxià (宁夏回族自治区) • Xīnjiāng (新疆维吾尔自治区) • Tibet (Xīzàng) (西藏自治区)
Municipii （直辖市） • Běijīng (北京市) • Chóngqìng (重庆市) • Shànghǎi (上海市) • Tiānjīn (天津市)
Regiuni administrative cu statut special （特别行政区） • Hong Kong (Xiānggǎng) (香港特别行政区) • Macau (Àomén) (澳门特别行政区)
Relief
Relieful Chinei este foarte variat , predominând munti foarte înalti si podişuri intinse.Există , de asemenea , podişuri joase , depresiuni cu deşerturi si câmpii netede.Relieful Chinei are una dintre caracteristicile importante ale reliefului Asiei: treptele de relief principale sunt completate de alte trepte de relief - podişuri înalte (Tibet), depresiuni interioare , podişuri cu munţi tociţi (China de Sud-Est).Specificul său deosebit de existenţa pe mari întinderi din nordul si nord-estul ţarii a unor mari acumulari de loess; acestea pot ajunge la grosimi de 200 m şi pot fi continue pe mari suprafeţe (Podişul de Loess).
Climă
China este situat în Asia de Est. La est China este spălată de către mările de vest ale Oceanului Pacific. Suprafaţa Chinei este de 9.6 milioane km ². China este cea mai mare ţară din Asia şi a treia cel mai mare ţară din lume, după Rusia şi Canada.
Lungimea totală a frontierelor terestre din China este de 22 117 km, fiind vecină cu 14 ţări. Coasta maritimă a Chinei se întinde de la granita cu Coreea de Nord, în nord, cu Vietnam la sud şi are o lungime de 14 500 km. China este marginita de Marea Chinei de Est, Golful Corean, Marea Galbenă şi Marea Chinei de Sud. Taiwan este separat de continent prin strâmtoarea Taiwan.
Cea mai mare parte a Chinei se află într-o zonă moderată, cu anotimpuri distincte. Există diferenţe de climă care se datorează musonilor, extinderii suprafeţelor de uscat şi diferenţelor considerabile în altitudine. În timp ce în China centrala şi de sud-est este, în general, cald şi umed, în nord şi nord-est este relativ uscat.
China ajunge până la 35° latitudine, fapt care produce o mare variaţie în ceea ce priveşte climatul regional. În multe zone, vara este fierbinte şi ploioasă, cu un mare grad de umiditate, şi iarna este uscată. În China de nord, mai mult de 80% din precipitaţii cad în lunile de vară, dar numai 40% din precipitaţiile anuale au loc în China de sud în aceeaşi perioadă.
În China de sud-est, în timpul anotimpului ploios, perioada iulie-septembrie, au loc taifunuri frecvente. La nord de Chang Jiang (Râul Yangzi) iarna este extrem de rece.
Partea de nord-est are veri fierbinţi şi uscate, şi ierni lungi şi reci. Verile din zonele deşertice din Xinjiang şi Mongolia interioară sunt, de asemenea, fierbinţi şi uscate, iar iernile reci şi uscate. În China centrală, verile sunt fierbinţi şi umede, cu multe precipitaţii în lunile de sfârşit de vară. În regiunile joase din Yangzi, iarna este într-un fel mai blândă decât în zonele centrale ale Chinei, cu munţii loess, sau în Sichuan, care este înconjurat de munţi. În regiunile din jurul Beijing-ului, Xi’an şi Zhenghou, se pot isca furtuni de nisip iarna şi primăvara.
În podişul Tibet-Qinghai (altitudinea medie: 4000 m), vara este scurtă, moderată şi caldă, în timp ce iernile pot fi extrem de reci: nu prea sunt precipitaţii în timpul anului şi diferenţele de temperatură zi/noapte sunt mari. Un climat blând, cu veri calde şi ierni răcoroase predomină în general în podişul înalt Yunnan-Guizhou; aici nu prea sunt precipitaţii şi îngheţurile sunt rare.
China centrală are o climă subtropicală. Ploile cad regulat de-a lungul întregului an; verile sunt lungi, umede şi călduroase, iar iernile sunt scurte, cu temperaturi mai scăzute.
China încadrează o mare varietate de forme de relief şi varietate corespunzătoare de resurse naturale. În general, cele mai mari înălţimi de pe teritoriul Chinei se găsesc în vest, unde se află unii dintre cei mai înalţi munţi de pe Pământ. Trei dintre aceştia, munţii Tien Shan, Kunlun şi Qinling, datează din perioada Paleozoică de ridicare muntoasă (orogeneză), care a început în perioada Carboniferă şi s-a terminat în perioada Permiana, când toate porţiunile de pământ ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Munţii Himalaya, sunt de origine mai recentă. S-au format când sedimentele odată depozitate într-o mare mezozoică, numite “tethys”, au fost strânse într-un loc şi ridicate la suprafaţă datorită coliziunii Indiei cu Eurasia, eveniment ce a început în timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, în urmă cu aproximativ 40 milioane de ani. Numeroasele tipuri de munţi ale ţării închid o serie de platouri şi bazine, care furnizează o considerabilă sursă de apă si resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolară la tropicală şi incluzând mari zone alpine şi deşertice, suportă o magnifică viaţă animală şi o deosebita floră.
Vegetaţia
În ultima vreme în rezervaţia naturală de pe muntele Gaoligong, din provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, a fost descoperită o pădure primitivă formată dintr-o specie de arbore, numit Taiwania flousicina . Potrivit administratorului rezervaţiei naturale, pădurea se extinde pe suprafaţă de peste 200 de hectare. Acest arbore are o înălţime de 40 de metri. Un expert în silvicultură a declarat corespondentului nostru că Taiwania flousicina este un arbore din categoria B de protecţie din China. Este o specie din familia de brad taiwanez. În afară de Taiwan, arborele este răspândit în judeţele Lingchang şi Fengqing, din provincia Yunnan. Coroana sa are formă conică şi scoarţa este brună-gri. Straturile superficiale ale lemnului sunt galbene şi albe, iar miezul este roşiatic şi brun. Masa lemnoasă este uşoară şi moale. Lemnul este rezistent, având fibre drepte şi fiind uşor de prelucrat. Este un arbore preţios, folosit la ornamentări. Arborele creşte rapid şi are o mare valoare economică. Arborii descoperiţi pe muntele Gaoligong se înmulţesc prin seminţe. În judeţul Fengqing, în 1918, existau 31 de specii, cu peste 300 de arbori, iar în comuna Fengxiang exista doar o specie de arbori, fiecare cu o vârstă de peste 400 de ani
Fauna
Fauna Chinei este foarte bogată si variată. Pentru ocrotirea elementelor rare de floră si faună , pe teritoriul Chinei există peste 100 parcuri naturale. Printre animalele ocrotite , cel mai cunoscut este ursul panda. Fauna pădurii este rară şi adaptată frigului: mamifere cu blană deasă, mai ales ursul brun, erbivore care vin iarna din tundră, păsări care sosesc vara din sud, multe furnici şi mulţi ţânţari vara. Taigaua e bogată în animale cu blană ca: samurul, veveriţa, vulpea, hermina. Ea mai e şi casa ursului, şobolanului cu miros de mosc şi a lupului.
Geologie
China este afectată periodic de seisme. Unul dintre cele mai puternice a făcut, oficial, peste 200.000 de morţi în 1979, la Tangshan, dar experţii occidentali vorbesc de 700.000 de morţi[2].
Economie
China este o ţară cu o economie în plin proces de dezvoltare si modernizare.Folosind marile resurse de cărbuni superiori , China şi-a dezvoltat o puternică bază energetică. Este prima producătoare mondială de cărbuni.Deşi rezervele de petrol sunt modeste , China trebuie să extragă din propriile resurse cantităţi importante de petrol (locul 7 pe glob) pentru a susţine dezvoltarea economică a ţării.
Este a treia producătoare de energie electrică , predominant în termocentrale pe bază de cărbuni. Industria metalurgiei feroase prelucrează minereurile de fier si mangan care se găsesc în apropierea bazinelor carbonifere.
Republica Populară Chineză este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare de 1.430 miliarde dolari, faţă de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde dolari.[3]
[modificare]
Populaţia
Mai mult de o cincime din totalul populaţiei Pământului trăieşte în China. China a dat naştere celei mai vechi civilizaţii din lume şi are o istorie ce datează din urma cu 3500 de ani. Numele chinezesc “Zhong Guo”, care desemneaza denumirea ţarii se traduce astfel: “Zhong”-mijloc, “Guo”-ţara, numindu-se astfel "Tara de mijloc" , o referinţă la credinţa chinezească în care se spune ca ţară era centrul geografic al Pământului şi singura civilizaţie adevarată. In secolul al XIX-lea, China a devenit o naţiune slabă din punct de vedere economic şi politic, dominată de puteri străine.
Prima masurare a numărului populaţiei după preluarea statului de către comunişti a avut loc în 1953. La acea data, populaţia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua măsurare, care a vut loc in 1964, s-a arătat o creştere până la 694.580.000; la cea de-a treia , în 1982, măsuratorile au arătat o populaţie de 1.008.180.000 (fără Hong Kong, Macau şi Taiwan), făcând din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a scăzut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalităţii a scăzut, de asemenea, de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, creşterea numărului de oameni s-a micşorat de la 22,5 la mie, în 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar şi în aceste condiţii, China tot inregistrează o creştere anuală a populaţiei de aproape 11 milioane de oameni.
Oraşe
Capitala Chinei este Beijing (se citeşte: Peiţing); cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de oraşe mari cu o populaţie minimă de 1 milion de locuitori.
Pentru detalii, vezi: Lista oraşelor din China.
Transportul
Lungimea totală de drumuri este de 3.5 milioane km. Lungimea totală a autostrăzilor moderne, la sfârşitul anului 2006, se ridicau la 45,3 mii km (în 2006 a fost construită 4,3 mii km de autostrăzi, în 2007, au fost planificate să fie construite 5 mii km).
Lungimea reţelei de cale ferată din China la sfârşitul anului 2006 a constituit 76,6 mii km (în 2006, creşterea economică se ridica la 1.2 mii km). În anul 2006 a fost pus în funcţiune cale ferată în Tibet cel mai mare altitudine de (până la 5072 m deasupra nivelului mării), în valoare de 4.2 miliarde dolari.
Transporturi pe apă include comerţul maritim şi fluvial. Transporturi pe apă este concentrată în partea de sud-est şi regiunile de sud. Cota sa din cifra de afaceri totală de marfă a crescut de la 42 la sută în 1980 la 53.2 la sută în anul 2001. Lungimea totală a râurilor interioare în Chinaeste de de 110 mii km, iar lungimea totală a canalelor navigabile - 7,8 mii km.
Istoria Chinei, după cronicile antice, începe cu 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi 2500 î. e. n. în ariile rîulul Huang He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unui sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte civilizaţia chineză.
Dinastiile antice
După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobîndească mîncare, să ţeasă şi să construiască case.
Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (hieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie.
Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin, cu numele Zhou. Zhou, care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang, a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală" (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 800 de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina „mandatul cerului”, care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.
După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobîndească mîncare, să ţeasă şi să construiască case.
Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (hieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie.
Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin, cu numele Zhou. Zhou, care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang, a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală" (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 800 de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina „mandatul cerului”, care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.
China în perioada modernă
China republicană
Republica Populară Chineză
Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după ce a cîştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză, care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.
Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe război dacă acesta îşi declară independenţa.
În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpînire portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat să păstreze economia de piaţă din aceste zone, conform sistemului "o ţară, două sisteme".
Politica internă
Politică externă
Republica Populară Chineză menţine relaţii diplomatice cu aproape toate statele lumii. În 1971 RPC a devenit unicul reprezentant cu denumirea "China" în Naţiunile Unite şi unul din cei 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Politica "unui stat chinez" a dus la legături diplomatice numai cu ţările care recunosc dreptul Chinei asupra insulei Taiwan. China a jucat un rol important în crearea zonelor de comerţ liber şi stabilirea unor tratate de securitate cu vecinii săi din regiunea pacifică. China este membru fondator a EAS ( East Asia Summit), la care participă India, Australia şi Noua Zelandă, şi a Organizaţiei de Cooperare Shanghai cu Federaţia Rusă şi republicile asiatice din fosta URSS. Politica externă a Chinei se bazează pe conceptul "convieţuirii paşnice", deşi de-a lungul istoriei moderne au fost inregistrate conflicte cu state străine (e.g. bombardarea Ambasadei RPC în Belgrad şi incidentul cu avioanele SUA ce spionau teritoriul Chinei în 2001). Relaţiile cu Japonia au fost încordate din 1945, după ce Japonia a refuzat să accepte responsabilitatea pentru atrocităţile din timpul Războiului Mondial. Disputele teritoriale interne au dus la Războiul Sino-Indian în 1962, conflictul Sino-Sovietic din 1969, şi Războiul Sino-Vietnamez din 1979. Urmînd o politică de diplomaţie rezervată, China încearcă să combine o creştere economică stabilă cu participarea activă în diverse organizaţii regionale şi mondiale.
Provincii şi regiuni
Republica Populară Chineză este compusă din 22 de provincii. Pe lîngă aceste provincii, există 5 regiuni autonome, fiecare desemnată pentru anumite grupuri minoritare, 4 municipii (regiuni municipale), şi două regiuni autonome cu statut special, care se bucură de o autonomie mai extinsă. Cele sus numite sînt referita ca "China continentală", denumire ce include Hong Kong şi Macau.
Provincii （省） • Ānhuī (安徽) • Fújiàn (福建) • Gānsù (甘肃) • Guǎngdōng (广东) • Guìzhōu (贵州) • Hǎinán (海南) • Héběi (河北) • Hēilóngjiāng (黑龙江) • Hénán (河南) • Húběi (湖北) • Húnán (湖南) • Jiāngsū (江苏) • Jiāngxī (江西) • Jílín (吉林) • Liáoníng (辽宁) • Qīnghǎi (青海) • Shaanxi (Shǎnxī) (陕西) • Shāndōng (山东) • Shānxī (山西) • Sìchuān (四川) • (Táiwān) (台湾)[28] • Yúnnán (云南) • Zhèjiāng (浙江)
Regiuni autonome（自治区） • Guǎngxī (广西壮族自治区) • Mongolia Internă (Nèi Měnggǔ) (内蒙古自治区) • Níngxià (宁夏回族自治区) • Xīnjiāng (新疆维吾尔自治区) • Tibet (Xīzàng) (西藏自治区)
Municipii （直辖市） • Běijīng (北京市) • Chóngqìng (重庆市) • Shànghǎi (上海市) • Tiānjīn (天津市)
Regiuni administrative cu statut special （特别行政区） • Hong Kong (Xiānggǎng) (香港特别行政区) • Macau (Àomén) (澳门特别行政区)
Relief
Relieful Chinei este foarte variat , predominând munti foarte înalti si podişuri intinse.Există , de asemenea , podişuri joase , depresiuni cu deşerturi si câmpii netede.Relieful Chinei are una dintre caracteristicile importante ale reliefului Asiei: treptele de relief principale sunt completate de alte trepte de relief - podişuri înalte (Tibet), depresiuni interioare , podişuri cu munţi tociţi (China de Sud-Est).Specificul său deosebit de existenţa pe mari întinderi din nordul si nord-estul ţarii a unor mari acumulari de loess; acestea pot ajunge la grosimi de 200 m şi pot fi continue pe mari suprafeţe (Podişul de Loess).
Climă
China este situat în Asia de Est. La est China este spălată de către mările de vest ale Oceanului Pacific. Suprafaţa Chinei este de 9.6 milioane km ². China este cea mai mare ţară din Asia şi a treia cel mai mare ţară din lume, după Rusia şi Canada.
Lungimea totală a frontierelor terestre din China este de 22 117 km, fiind vecină cu 14 ţări. Coasta maritimă a Chinei se întinde de la granita cu Coreea de Nord, în nord, cu Vietnam la sud şi are o lungime de 14 500 km. China este marginita de Marea Chinei de Est, Golful Corean, Marea Galbenă şi Marea Chinei de Sud. Taiwan este separat de continent prin strâmtoarea Taiwan.
Cea mai mare parte a Chinei se află într-o zonă moderată, cu anotimpuri distincte. Există diferenţe de climă care se datorează musonilor, extinderii suprafeţelor de uscat şi diferenţelor considerabile în altitudine. În timp ce în China centrala şi de sud-est este, în general, cald şi umed, în nord şi nord-est este relativ uscat.
China ajunge până la 35° latitudine, fapt care produce o mare variaţie în ceea ce priveşte climatul regional. În multe zone, vara este fierbinte şi ploioasă, cu un mare grad de umiditate, şi iarna este uscată. În China de nord, mai mult de 80% din precipitaţii cad în lunile de vară, dar numai 40% din precipitaţiile anuale au loc în China de sud în aceeaşi perioadă.
În China de sud-est, în timpul anotimpului ploios, perioada iulie-septembrie, au loc taifunuri frecvente. La nord de Chang Jiang (Râul Yangzi) iarna este extrem de rece.
Partea de nord-est are veri fierbinţi şi uscate, şi ierni lungi şi reci. Verile din zonele deşertice din Xinjiang şi Mongolia interioară sunt, de asemenea, fierbinţi şi uscate, iar iernile reci şi uscate. În China centrală, verile sunt fierbinţi şi umede, cu multe precipitaţii în lunile de sfârşit de vară. În regiunile joase din Yangzi, iarna este într-un fel mai blândă decât în zonele centrale ale Chinei, cu munţii loess, sau în Sichuan, care este înconjurat de munţi. În regiunile din jurul Beijing-ului, Xi’an şi Zhenghou, se pot isca furtuni de nisip iarna şi primăvara.
În podişul Tibet-Qinghai (altitudinea medie: 4000 m), vara este scurtă, moderată şi caldă, în timp ce iernile pot fi extrem de reci: nu prea sunt precipitaţii în timpul anului şi diferenţele de temperatură zi/noapte sunt mari. Un climat blând, cu veri calde şi ierni răcoroase predomină în general în podişul înalt Yunnan-Guizhou; aici nu prea sunt precipitaţii şi îngheţurile sunt rare.
China centrală are o climă subtropicală. Ploile cad regulat de-a lungul întregului an; verile sunt lungi, umede şi călduroase, iar iernile sunt scurte, cu temperaturi mai scăzute.
China încadrează o mare varietate de forme de relief şi varietate corespunzătoare de resurse naturale. În general, cele mai mari înălţimi de pe teritoriul Chinei se găsesc în vest, unde se află unii dintre cei mai înalţi munţi de pe Pământ. Trei dintre aceştia, munţii Tien Shan, Kunlun şi Qinling, datează din perioada Paleozoică de ridicare muntoasă (orogeneză), care a început în perioada Carboniferă şi s-a terminat în perioada Permiana, când toate porţiunile de pământ ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Munţii Himalaya, sunt de origine mai recentă. S-au format când sedimentele odată depozitate într-o mare mezozoică, numite “tethys”, au fost strânse într-un loc şi ridicate la suprafaţă datorită coliziunii Indiei cu Eurasia, eveniment ce a început în timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, în urmă cu aproximativ 40 milioane de ani. Numeroasele tipuri de munţi ale ţării închid o serie de platouri şi bazine, care furnizează o considerabilă sursă de apă si resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolară la tropicală şi incluzând mari zone alpine şi deşertice, suportă o magnifică viaţă animală şi o deosebita floră.
Vegetaţia
În ultima vreme în rezervaţia naturală de pe muntele Gaoligong, din provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, a fost descoperită o pădure primitivă formată dintr-o specie de arbore, numit Taiwania flousicina . Potrivit administratorului rezervaţiei naturale, pădurea se extinde pe suprafaţă de peste 200 de hectare. Acest arbore are o înălţime de 40 de metri. Un expert în silvicultură a declarat corespondentului nostru că Taiwania flousicina este un arbore din categoria B de protecţie din China. Este o specie din familia de brad taiwanez. În afară de Taiwan, arborele este răspândit în judeţele Lingchang şi Fengqing, din provincia Yunnan. Coroana sa are formă conică şi scoarţa este brună-gri. Straturile superficiale ale lemnului sunt galbene şi albe, iar miezul este roşiatic şi brun. Masa lemnoasă este uşoară şi moale. Lemnul este rezistent, având fibre drepte şi fiind uşor de prelucrat. Este un arbore preţios, folosit la ornamentări. Arborele creşte rapid şi are o mare valoare economică. Arborii descoperiţi pe muntele Gaoligong se înmulţesc prin seminţe. În judeţul Fengqing, în 1918, existau 31 de specii, cu peste 300 de arbori, iar în comuna Fengxiang exista doar o specie de arbori, fiecare cu o vârstă de peste 400 de ani
Fauna
Fauna Chinei este foarte bogată si variată. Pentru ocrotirea elementelor rare de floră si faună , pe teritoriul Chinei există peste 100 parcuri naturale. Printre animalele ocrotite , cel mai cunoscut este ursul panda. Fauna pădurii este rară şi adaptată frigului: mamifere cu blană deasă, mai ales ursul brun, erbivore care vin iarna din tundră, păsări care sosesc vara din sud, multe furnici şi mulţi ţânţari vara. Taigaua e bogată în animale cu blană ca: samurul, veveriţa, vulpea, hermina. Ea mai e şi casa ursului, şobolanului cu miros de mosc şi a lupului.
Geologie
China este afectată periodic de seisme. Unul dintre cele mai puternice a făcut, oficial, peste 200.000 de morţi în 1979, la Tangshan, dar experţii occidentali vorbesc de 700.000 de morţi[2].
Economie
China este o ţară cu o economie în plin proces de dezvoltare si modernizare.Folosind marile resurse de cărbuni superiori , China şi-a dezvoltat o puternică bază energetică. Este prima producătoare mondială de cărbuni.Deşi rezervele de petrol sunt modeste , China trebuie să extragă din propriile resurse cantităţi importante de petrol (locul 7 pe glob) pentru a susţine dezvoltarea economică a ţării.
Este a treia producătoare de energie electrică , predominant în termocentrale pe bază de cărbuni. Industria metalurgiei feroase prelucrează minereurile de fier si mangan care se găsesc în apropierea bazinelor carbonifere.
Republica Populară Chineză este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare de 1.430 miliarde dolari, faţă de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde dolari.[3]
[modificare]
Populaţia
Mai mult de o cincime din totalul populaţiei Pământului trăieşte în China. China a dat naştere celei mai vechi civilizaţii din lume şi are o istorie ce datează din urma cu 3500 de ani. Numele chinezesc “Zhong Guo”, care desemneaza denumirea ţarii se traduce astfel: “Zhong”-mijloc, “Guo”-ţara, numindu-se astfel "Tara de mijloc" , o referinţă la credinţa chinezească în care se spune ca ţară era centrul geografic al Pământului şi singura civilizaţie adevarată. In secolul al XIX-lea, China a devenit o naţiune slabă din punct de vedere economic şi politic, dominată de puteri străine.
Prima masurare a numărului populaţiei după preluarea statului de către comunişti a avut loc în 1953. La acea data, populaţia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua măsurare, care a vut loc in 1964, s-a arătat o creştere până la 694.580.000; la cea de-a treia , în 1982, măsuratorile au arătat o populaţie de 1.008.180.000 (fără Hong Kong, Macau şi Taiwan), făcând din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a scăzut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalităţii a scăzut, de asemenea, de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, creşterea numărului de oameni s-a micşorat de la 22,5 la mie, în 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar şi în aceste condiţii, China tot inregistrează o creştere anuală a populaţiei de aproape 11 milioane de oameni.
Oraşe
Capitala Chinei este Beijing (se citeşte: Peiţing); cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de oraşe mari cu o populaţie minimă de 1 milion de locuitori.
Pentru detalii, vezi: Lista oraşelor din China.
Transportul
Lungimea totală de drumuri este de 3.5 milioane km. Lungimea totală a autostrăzilor moderne, la sfârşitul anului 2006, se ridicau la 45,3 mii km (în 2006 a fost construită 4,3 mii km de autostrăzi, în 2007, au fost planificate să fie construite 5 mii km).
Lungimea reţelei de cale ferată din China la sfârşitul anului 2006 a constituit 76,6 mii km (în 2006, creşterea economică se ridica la 1.2 mii km). În anul 2006 a fost pus în funcţiune cale ferată în Tibet cel mai mare altitudine de (până la 5072 m deasupra nivelului mării), în valoare de 4.2 miliarde dolari.
Transporturi pe apă include comerţul maritim şi fluvial. Transporturi pe apă este concentrată în partea de sud-est şi regiunile de sud. Cota sa din cifra de afaceri totală de marfă a crescut de la 42 la sută în 1980 la 53.2 la sută în anul 2001. Lungimea totală a râurilor interioare în Chinaeste de de 110 mii km, iar lungimea totală a canalelor navigabile - 7,8 mii km.
Admin- Admin
- Mesaje : 51
Data de inscriere : 15/05/2011 -
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|